un fel de poem despre moarte.

3 Ian

moartea stă pe podelele apartamentelor noastre,

se ascunde şireată pe la colţurile covoarelor

parcă aşteptând să faci un pas greşit

ca să-şi întindă membrele

să te prindă de glezne

să te arunce pe jos.

 

moartea stă în tălpile pantofilor noştri

se mulează pe şirete şi scaiuri

parcă aşteptând să calci mai tare acceleraţia

ca să-ţi pună o lumină în faţă

să vezi un tunel sau un tren

să-ţi taie respiraţia.

 

dar vom deveni nemuritori atunci când nu vom mai avea podele,

când vom cumpara covoare ovale

şi când vom renunţa la pantofi.

 

sau poate niciodată. sau…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: