Arhiva | Ianuarie, 2013

dacă tot e vremea bagejelor.

5 Ian

dacă tot e vremea bagajelor,

mi-am şters şi eu de praf

geanta mare şi mov, în care

cel puţin o dată pe lună

îmi îndes toate  speranţele

că vor fi drumuri mai bune.

 

am devenit călători cu genţi mari

şi grele, doar pentru a creşte

undeva departe de casă,

undeva unde suntem numai noi.

dar geanta ta e neagră, şi visele mele

nenumărate. nu vrei să iei şi tu câteva?

 

acum, dragule, adună-ţi hainele

lucrurile şi gândurile.

împachetează-le frumos şi pune-le

lângă cutiile mele de bijuterii cu amintiri

şi lângă săculeţii cu promisiuni.

plecăm.

22577fc9788148edae17b3d08aa183c1-d4g2gfn

 

un fel de poem despre moarte.

3 Ian

moartea stă pe podelele apartamentelor noastre,

se ascunde şireată pe la colţurile covoarelor

parcă aşteptând să faci un pas greşit

ca să-şi întindă membrele

să te prindă de glezne

să te arunce pe jos.

 

moartea stă în tălpile pantofilor noştri

se mulează pe şirete şi scaiuri

parcă aşteptând să calci mai tare acceleraţia

ca să-ţi pună o lumină în faţă

să vezi un tunel sau un tren

să-ţi taie respiraţia.

 

dar vom deveni nemuritori atunci când nu vom mai avea podele,

când vom cumpara covoare ovale

şi când vom renunţa la pantofi.

 

sau poate niciodată. sau…

 

%d blogeri au apreciat asta: