Arhiva | Octombrie, 2012

Evadare din timp.

28 Oct

”  A fost odată ca niciodată un prinț și o prințesă care trăiau într-un castel mirific, înconjurat de apă cristalină în care se aflau crocodili. Crocodilii erau foarte pașnici și ușor domesticiți, tocmai de aceea nu reprezentau un pericol pentru micuțeniile prinților.

Dat fiind faptul că aveau deja trei micuțenii, aceștia au învățat în timp cum să conviețuiască pașnic nu numai cu crocodilii, ci și cu păsărelele cerului, care își făcusera cuib în vârful castelului. Însă, într-o zi de 13 februarie, băiatul cel mai mare a furat prima stea de pe cer și a pus-o în părul mamei sale ca o agrafă care i se potrivea perfect.

Steaua pe care a furat-o era cea mai străluciotare stea de pe tot cerul. În urma acestui gest din partea micuțeniei cea mare, mama prințesă și-a amintit că prințul ei era deja de trei ani plecat în căutarea dragonilor care amenințau cetatea peste care domneau. Dar cine poate înțelege tristețea prințesei părăsite? Să renunțe la siguranța căminului său pentru a se aventura… ce snob! Dar el vroia doar să o protejeze…

Poate păsările cerului? În naivitatea ei, într-o noapte a visat că dragonii cei răi îl răniseră pe prințul ei! Cum s-ar fi putut întâmpla asta? …era doar cel mai bun spadasin pe care îl avuse lumea până atunci! Prințesa era însă într-o stare confuză. Ce să facă? Îl aștepta. Așa cum l-a așteptat trei ani, își punea și acum răbdarea la încercare…. ”  pentru continuare click aici.

şi acum explicaţia : asta e ceea ce eu şi colegul meu preferat, Sami, facem în timpul cursurilor şi seminariilor de sociologie.

rândurile italice îmi aparţin, iar celălalte îi aparţin.  lectură plăcută 😀

cărţi de octombrie.

26 Oct

chiar dacă m-am mutat, obiceiurile bune mi le-am păstrat.

şi cititul în exces e unul dintre ele. şi dacă tot vorbeam azi cu un prieten despre principii, mi-am dat seama că am încălcat unul.

eu foarte rar, aproape niciodată, ascult de recomandările în materie de literatură al anumitor personaje din viaţa mea.

dar luna asta am citit două recomandări : „Drumul spre Los Angeles” de John Fante şi „Prietenul meu Leonard” de James Frey.

nu ştiu cu care anume să încep, că ambele m-au dezamăgit aproape la fel de tare.

John Fante cică a fost descoperit de Bukowski, fapt ce-l face tare celebru. pentru mine e egal cu zero, pentru simplul fapt că cei doi nici măcar nu merită comparaţi. în literatura lui Fante am găsit exact acelaşi plictis ca şi în cartea lu London „Martin Eden”. nimic spectaculos. oameni prinşi în cuşca societăţii, cuşcă care-i limitează şi din care nu pot ieşi doar făcându-şi vise extrem de mari şi extrem de irealizabile.. oameni care vor să devină scriitori… eh.

cartea lui Frey e voluminoasă şi cam atât. o poveste mult prea ireală despre un fost dependent de droguri peste care dă norocul dintr-o dată. mai mult sau mai puţin.

ca să şterg gustul foarte amar pe care mi l-au lăsat cărţile de mai sus m-am delectat o vreme cu „Sufocare” a lui Palahniuk până când mi-am uitat cartea pe noptiera de acasă. sper să o trimită mama cât mai repede spre Cluj.

iar acuuum, citesc „Nimicul de temut” de inegalabilul Julian Barnes. nu mă las până nu citesc tot ce a scris omul ăsta. asta e o promisiune publică.

 

25 Oct

în dimineaţa asta pielea-mi mirosea a somn şi a vise închegate iar culoarea parului mi se asorta cu frunzele mult prea leneşe.

în zece minute am trecut în revistă tot ce aveam de făcut în următoarele zece ore.

zece. doişpe. doişpe… 

nu. doişpe nu.

am alergat mult, poate prea mult. şi-ntr-un sens prea metaforic am obosit.

opreşte-te o secundă. şi respiră” mi-a spus.

dar mie nu-mi place aerul ăsta rece. îmi irită traheea. de fiecare dată…

dar totuşi. noiembrie, hai mai repede.

mâine scriu despre cărţile proaste pe care le-am citit. nu mă mai încred în recomandările tale, doişpe

 

 

amr 8.

24 Oct

am opt zile să mă reconfigurez. şi drumul ăsta pe care am apucat-o să-mi dea o direcţie mai bună.

deşi, n-am niciun motiv real de a mă plânge. am fost întrebată azi dacă-mi place ce fac.

da, îmi place la nebunie ce fac, cât şi ce citesc, unde şi cu cine merg pe bulevarde.

chiar dacă la cât sunt eu de aeriană mă pierd destul de des printre blocuri. noroc că am pe cine să sun.

nu ştiu cum să traduc „time of my life” dar se potriveşte perfect cu timpul prezent. cred că cel mai mult îmi place faptul că popt să ies din timp când vreau eu.  nu contează când e noapte, când e zi…

mă simt atemporală. 

 

„and if I can’t steal his heart, I can steal back mine”

 

un fel de toamnă târzie.

20 Oct

un moment de relaxare.

după trei săptămâni din „evadarea” mea de-acasă, îmi dau seama că am neglijat tot ce ţine de scris, blog, exprimare.

şi parcă-mi pare rău. dar mi s-au întâmplat atâtea lucruri frumoase încât mi-a fost greu să mă opresc din ritm.

acum stau cu un ceai de mere verzi lângă mine şi mă gândesc că am crescut.

mă lupt cu viaţa unui oraş mare, cu bulevarde care uneori mă pierd, cu oameni care  au mai mulţi ani de şcoală decât am eu de viaţă.

miercuri mi s-a spus că fericirea se găseşte uneori oprind timpul. şi acum l-am oprit.

şi da, sunt înconjurată de un mediu stimulant, frumos, în care mă dezvolt.

până şi în camera de cămin e aşa. dar aici e o poveste mai lungă…

şi asta-i pentru tine.  îţi vei da seama că nu-mi mai pasă de tine atunci când nu voi mai putea plânge pentru tine. 

%d blogeri au apreciat asta: