Arhiva | August, 2012

liste de lecturi ?

30 Aug

vara se apropie încet dar sigur de final, deşi gradele din termometre nu indică asta. oricum, Connect-r trebuie să fie tare fericit, în sfârşit apucă şi el la ceva somn.

ce-am făcut vara asta ? ce n-am făcut. dar despre asta am tot vorbit.

ideea e că în ultima lună am citit aproximativ 2200 de pagini. lucru de care-s mândră şi care mă face să vreau mai mult.

am ajuns şi la o concluzie. sfânta treime în materie de literatură universală contemporană e alcătuită din : Jonathan Safran Foer, Julian Barnes şi Martin Page.

recunosc, din multitudinea de autori se mai remarcă şi Joey Goebel. Murakami nu sună rău deloc, deşi povestea Pădurii Norvegiene nu m-a uimit prea tare.

vreau să-i devorez în curând şi pe Chuck Palahniuk, Orhan Pamuk , Yasushi Inoue şi Irvin D. Yalom.

între timp mă delectez cu „Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu. am să revin cu nişte recenzii mai complexe, sper.

dacă aveţi ceva recomandări pentru mine, le primesc cu plăcere. 🙂

ps. poza face parte dintr-un mic „proiect” ce-l derulez pe pagina de facebook a blogului. 🙂

politeţea costă ?

26 Aug

cu ceva vreme în urmă, am văzut pe pagina de facebook a celor de la Motivonti o fotografie care reprezenta un afiş de cafenea din Franţa, loc în care, cafeaua era mai ieftină dacă cel care comanda folosea cuvintele „Te rog”.

azi, pe aceeaşi pagină, am găsit poza asta :

poza e făcută în Sibiu, lucru care mă bucură enorm de mult. îmi place să văd că ideile pe care le vedem „dincolo” sunt puse în practică şi la noi. trebuie să recunoaştem, că e o formă drăguţă de a-i face pe oameni să conştientizeze importanţa a două, trei cuvinte „vă rog” sau „mulţumesc”.

tu cât de des spui cuvintele astea ? 🙂

povestea „Keep calm”

24 Aug

într-o plimbare nocturnă prin online, am descoperit o scurtă poveste a posterului „Keep Calm and Carry On” pe care vreau să o împărtăşesc cu voi.  mai nou, „Keep Calm” a devenit o soluţie pentru toate problemele societăţii, probleme individului sau chiar problemele conştiinţei.

cu siguranţă toţi aţi văzut cel puţin un afiş cu acest mesaj, indiferent de zona pe care o „atacă” : „Keep calm and eat chocolate” , „Keep calm and read a book” etc.

am dat o tură şi pe site-ul „oficial” al keep calmu-ului şi am găsit o mulţime de chestiuţe drăguţe.

acum vă las cu povestea şi vă doresc un weekend minunat. 🙂

totul este iluminat.

21 Aug

de Jonathan Safran Foer.

am deschis cartea asta ieri dimineaţă, şi am închis-o noaptea. a fost „dragoste la prima vedere” iar cele 357 de pagini le-am devorat parcă fără oprire. înainte de a spune ceva despre subiect, aş vrea să menţionez faptul că regret un singur lucru : competenţele mele lingvistice în ceea ce priveşte engleza nu sunt suficient de bogate ca să pot citi cartea integral în limba maternă a autorului. aşadar, pentru cei care pot asta, o recomand în engleză, sunt sigură că sună mult mai bine. 🙂

revenind, subiectul prezintă mai multe planuri temporale, fiecare având o poveste proprie, poveşti care în final se leagă, realizând un  portret de familie pe fondul a cel puţin 5 generaţii. Jonathan este în căutarea femeii care l-a salvat pe bunicul său de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, iar astfel, acesta ajunge să se împrietenească cu Alex, tânăr ucrainean vorbitor mediocru de limbă engleză care încearcă să-l ajute. mergând pe firul a câtorva generaţii în urmă, cei doi îşi scriu părerile despre ceea ce descoperă şi încearcă să-ţi atribuie statutul de scriitori.

uneori teribil de amuzant, alteori teribil de grav, o incursiune în istoria evreilor, o prietenie transatlantică, poveşti misterioase care conduc spre dezvaluirea unui secret, romanul este o adevărată plăcere a lecturii pe care o recomand cu tot dragul.

 

„Viaţa lui Brod era o descoperire lentă că lumea nu era pentru ea şi că, nu ştia din ce motiv, ea nu avea să fie niciodată fericită şi sinceră în acelaşi timp”

„Amândoi împărţeau marea şi salvatoarea minciună, anume că iubirea noastră pentru ceva sau cineva e mai mare decât iubirea noastră pentru iubirea noastră pentru acel ceva sau cineva.”

„Moartea e singurul lucru în viaţă de care eşti neapărat obligat să ţii seamă atunci când se petrece”

„Singurul lucru mai dureros decât acela de a fi un uitător activ este să fii un amintitor inert”

jurnalul unui călător boem / 1001 de femei

17 Aug

de Ciprian Enea. 

ca un fel de  „recomandare de vineri” 

când am început să citesc cartea de care voi vorbi astăzi, aveam aşteptări destul de ridicate. nu ştiu dacă erau din cauza coperţii foarte sugestive sau a titlului care te trimite cu gândul la o anumită temă romanescă.

oricum, cartea structurată în 27 de capitole acoperă o vastă gamă de subiecte, îmbinând călătoriile, micile escapade sexuale, filosofia antica şi psihologia copilului.  nu am nimic cu descrierile peisajelor, pentru că pănă la urmă, despre asta se discută în toată cartea. o serie de popoare vizitate, fiecare cu o cultură şi o mentalitate diferită. şi când zic cultură şi mentalitate mă refer şi la cea sexuală.

fiecare continent este analizat din aproape toate perspectivele şi oferă prilejul unor pasaje descriptive ample. inadecvate mi se par, totuşi, multele date pe care scriitorul ţine să le specifice : suprafaţa, numărul locuitorilor, tipul climei, flora, fauna şi alte „noutăţi” în materie de geografie. ştiu că toate aceste informaţii aduc cartea mai aproape de realitate, dar personal, nefiind atrasă de domeniul geografiei şi al turismului,  am încercat să le ocolesc.

de asemenea, o mare parte din capitole reprezintă un locaş perfect pentru scriitor pentru a-şi expune ideile proprii în legătură cu filosofia pe care a studiat-o în facultate, şi pentru a găsi un leac potrivit împotriva morţii. până la urmă, toată scriitura este o mare alegorie a morţii, care, încă din copilărie, îl măcina pe „Micul Chris”.

„Nevoia de a cunoaţte nu este altceva decât dorinţa de a controla timpul, de a-i spulbera dimensiunea care ne poartă spre propriul final.”

„Mă excita ideea de a trăi pe viu visul unei întregi generaţii, de a fi exponentul unei întregi culturi occidentale. (…) Eu sunt omul vostru! Eu trăiesc visul pentru voi şi vi-l aştern la picioare. „

 

 

fragmente.

9 Aug

 „…eu ce fac ? urmăresc progresia iubirii lor care e un fel de cancer ce proliferează în oasele mele, în tot sistemul meu limfatic. a început să producă metastaze şi asta doare cel mai mult. niciun tratament nu mai funcţionează. mă consolează doar gândul că mai am de aşteptat două luni. la capătul acestui nesfârşit interval de timp, voi ştii dacă se va întîmpla un miracol sau voi muri în tăcere din cauza cancerului răspândit haotic în organismul meu.  (…)

––––––––––––––––––

…nu ar mai trebui să scriu. recitind paginile anterioare, îmi dau seama că mă transform într-un parazit. pentru mine, pentru ei. am convenit că atunci când inima-mi plânge, înghit un şerveţel, dar când mă torturează mândria, ce dracu să fac? câteodată, ar trebui să primesc un premiu sau ceva asemănător, pentru masochism. o prietenă-mi spunea că sunt mereu în căutarea unor dovezi care să mă facă să nu-l mai iubesc. se pare că mândria mea are nevoie constantă de dureri, poate se mai atenuează.  ….

… sau poate confund iubirea cu mândria ?    „

nu contează autorul rândurilor sau ipostazele în care le-a scris. ideea e următoarea : tu ai citi o carte pe a cărei copertă se află rândurile astea ? 

Succesul olimpic – Mediensis Olympics

2 Aug

după o viaţă petrecută într-o continuă pregătire, un continuu antrenament, succesul apare negreşit. devotamentul sportivilor români prezenţi la Jocurile Olimpice de la Londra se materializează în simpla participare, chiar dacă nu e încununată de o medalie, indiferent de metalul din care e fabricată.

personal, vă mulţumesc pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferiţi zilnic. şi totuşi cred că cea mai importantă lecţie e cea a altruismului, pentru că împărţiţi cu noi rodul muncii voastre, iar noi, ne asumăm permanent succesul vostru. folosim cu mândrie persoana întâi singular spunând „am luat medalia de aur la tir/gimnastică/judo etc” chiar dacă noi, susţinătorii voştri, nu avem nicio contribuţie la apogeul existenţial care vă încunează viaţa sportivă. iertaţi-ne, dacă uneori, prinşi de euforia succesului vostru sau de dezamăgirea eşecului, uităm să vă fim alături aşa cum aţi merita.

dincolo de orice jignire, există oameni care stau cu sufletul la gură în aşteptarea unor rezultate favorabile. asta se întâmplă fie din patriotism, fie din respectul pe care-l meritaţi. şi respectul nu vi se cuvine doar din princina sacrificiilor majore pe care trebuie să le faceţi, ci pentru simplul fapt că aveţi curajul să luptaţi pentru visele voastre, care devin şi visele noastre.

voi sunteţi oamenii care îndeplinesc visele unei naţiuni. oare câţi am putea să facem asta ?

 

eu, Feri Teglas şi Mircea Hodarnau formăm echipa Mediensis Olympics şi vă susţinem prin acest concurs organizat de Chinezu şi patzaikin.com.  şi pentru asta ne-am întânit într-o sală de protocol din Hotelul BinderBubi Mediaş.

 

 

%d blogeri au apreciat asta: