două cuvinte.

5 Iul

de Alexandru Devia

ne apropiem cu paşi repezi de debutul tău, drag prieten. şi sper din tot sufletul să pot să-ţi fiu alături sâmbătă. pentru că sâmbătă renaşti, redevii.  după cum scriam şi aici, îmi înveseleşti zilele cu versuri. astfel, azi celebrez fericirea cu poezia care poartă numele volumului tău de debut.

pentru că.. „totuşi, există iubirea… ”

„Va fi seara de toamnă, la fel ca şi-acum
Şi-n norii de aer vor sta nori de fum,
Când, mai aburit de tot ce voi bea,
Voi merge spre lună, s-o ştiu doar a mea.

Maşini pe şosea, de zgomot izvor,
Părea-vor nimic sub plânsul de nor
Şi brazii ce stau în crângul din sat
Vor plânge spre stele cu glas afumat.

Atunci voi pleca, haiduc pe o stradă,
Să port fără rost în mână o spadă,
S-o flutur prin vântul ce gândul îmi poartă
Pe străzile reci şi fără de soartă.

Cu aripi de monstru crescute în gânduri,
Cu penele reci purtate de vânturi
Spre-a cerului lună, cunună de vise,
Pleca-voi spre ele, spre cele promise.

Iar când voi ajunge şi va râde luna,
Voi scoate ce am prin suflet şi minte,
Voi scrie să ai lângă tine, întruna
Şi mereu, numai două cuvinte. ” 

Anunțuri

Un răspuns to “două cuvinte.”

  1. Rucsi Iulie 5, 2012 la 11:06 am #

    super 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: