relaţii exuale

26 Feb

de michael birbaek.

am plâns. şi am plâns mult. încă de la primele pagini. n-ar fi de ajuns cuvintele să spun unde mi-a fost gândul în timp ce citeam.

dar am câteva indicii. distanţă, despărţire, iubire, moarte, sfârtşit, sex.

Lasse şi Tess se iubesc de 7 ani. frumos, dulce. de 2 ani uită să-şi consume iubirea prin pasiune, renunţând la sex. el lupta pentru iubirea lor în ciuda tuturor lucrurilor care îi despart : lipsa relaţiilor sexuale, distanţa care-i face să se vadă rar, dorinţa ei de a devenit o femeie de succes, nevoia ei de a munci până la epuizare.

hotărăsc să se despartă, ajungând la concluzia că sunt cei mai buni prieteni. dar iubirea nu ţine cont de distanţe, stare civilă sau orice altceva. continuă să-şi manifeste iubirea  în cele mai diverse moduri, luptând împreună cu eşecurile, moartea şi indiferenţa, de la distanţă, printr-un telefon.

cele 425 de pagini ale cărţii sunt dovada clară că oamenii pot să se iubească fără consum de pasiune (deşi, subtil, se sublinează faptul că asta generează înstrăinare), cu o distanţă fizică considerabilă între ei,  cu nevoi şi aşteptări diferite, fără a se lega prin acte sau în faţa divinităţii. iubirea se întâmplă şi atât.

„Ea e acolo, încearcă să se afirme. Are nevoie de cineva care să-i dea putere şi curaj. Eu pot să fac asta. Şi e mişto. Mă linişteşte faptul că are nevoie de mine.”

„Pasiunea a fost înlocuită de ceva ce-mi place la fel de mult : în loc să fiu îndrăgostit de ea, o iubesc, în loc să o descopăr, mă încred în ea, în loc să nu înfierbântăm, suntem cool.”

„Dacă te simţi singur, gândeşte-te la mine. Eu mă gândesc la tine. Tot timpul.”

„Nu există situaţii optime. Dacă te întrebi dacă eşti sau nu pregătită, răspunsul va fi aproape mereu nu, întotdeauna mai e ceva de făcut, de trăit, de câştigat, de atins. Există foarte puţine momente potrivite şi acelea se produc prin fapte – de pildă, când spui „da” . ” 

Recenzia face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Fiecare comentariu se transformă în 3 minute de voluntariat pe care echipa ALL îl va realiza la sfârşitul campaniei.

Anunțuri

24 răspunsuri to “relaţii exuale”

  1. SebiBu Februarie 26, 2012 la 6:27 pm #

    WTF :)) EU MUREAM FARA SEX

  2. aA Februarie 27, 2012 la 7:04 am #

    na, a stricat sebi atmosfera 😀
    o carte trista, pt cei care au amintiri si vor sa le retraiasca sau cei prea fericiti sa stie ce au. o recenzie frumoasa. numai bine!

    • julie Februarie 27, 2012 la 12:26 pm #

      ai foarte mare dreptate. dar pentru mine a fost si trista si fericita. 🙂
      ma bucur ca ti-a placut. o zi buna!

  3. aA Februarie 27, 2012 la 7:06 am #

    modifica-mi te rog id-ul de sus, m-am incurcat in stiinta. multumesc frumos.

  4. Mihaela Alexandrescu Februarie 27, 2012 la 10:51 am #

    Abia astept sa o citesc, m-a atras din prima, acum dupa ce am citit recenzia ta chiar mai mult. N-am ales-o eu ci sora mea doar ca n-a primit-o inca 🙂

    • julie Februarie 27, 2012 la 12:27 pm #

      e intr-adevar o carte diferita. sa-mi spui parerea ta dupa ce o citesti. lectura placuta! 😀

  5. Bianca Dobrescu Februarie 27, 2012 la 12:52 pm #

    Ce interesantă pare 😀
    Aşa, siropoasă, pentru muieri, adică 😀

    • julie Februarie 27, 2012 la 1:00 pm #

      doar pare :))
      nu e foarte siropoasa. deci povestea e draguta… sunt altele mai siropoase si mai kitch :))

  6. Eva Dee Februarie 27, 2012 la 1:07 pm #

    citatele îmi plac, recenzia îmi place, nu-mi mai rămâne decât să o citesc. 😀

    • julie Februarie 27, 2012 la 1:12 pm #

      iti mai trebuie ceva vointa si e ok >:)

      • Eva Dee Februarie 27, 2012 la 1:32 pm #

        momentan ma lup cu 2 cărți, e mai dificil sa-mi împart voința și la a 3-a :*
        urmează mai apoi 😀

  7. Goda Februarie 27, 2012 la 2:55 pm #

    Chiar frumos ;))

  8. C.L.M. Februarie 27, 2012 la 3:25 pm #

    Cine stie… poate exista asa ceva:D:)

    :*

  9. Rappa_ru' Februarie 27, 2012 la 4:38 pm #

    Suna foarte, foarte tare ! Multumim de rezumat si recomandare. O seara frumoasa >:D<

    • julie Februarie 27, 2012 la 6:35 pm #

      lectura placuta in cazul in care te hotarasti sa o citesti.
      o seara faina si tie >:D<

  10. despreel Februarie 29, 2012 la 12:13 pm #

    Am solicitat aceeaşi carte şi sincer, după cele scrise de tine, cred că o voi devora, pur şi simplu!

    • julie Februarie 29, 2012 la 12:14 pm #

      abia astept sa vad si parerea ta, desi sper sa-ti placa!
      lectura placuta iti doresc.

  11. Gratian Februarie 29, 2012 la 7:33 pm #

    De obicei nu am incredere decat in cartile ce exprima trairi pe propria piele a autorului, nu inventate sau furate, in cele mai rele cazuri, de la scriitori ce n-au apucat sa publice.
    Cred ca e frumoasa prin magia frazelor, altfel, prin fapte pentru un barbat e cam ciudata.

    • julie Februarie 29, 2012 la 7:52 pm #

      nu stiu cat e de reala, dar frazele sigur nu-s chiar asa de magice. omul are chiar un limbaj simplu, fara prea multe figuri de stil, nimic complicat.
      ceea ce-mi da de inteles ca are foarte mari sanse sa fie real ceea ce transmite.

  12. Simone Martie 4, 2012 la 9:03 am #

    ce frumos suna… imi place campania asta, am adaugat atat de multe carti pe lista de lectura. felicitari pentru recenzie si pentru implicarea in campanie!

    • julie Martie 4, 2012 la 11:15 am #

      multumesc mult! ma bucur ca iti place.

  13. Andi Martie 15, 2012 la 2:12 pm #

    Pe mine cartea asta m-a pus rau de tot pe ganduri. Rau, dar in sensul bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: