A fi artă

13 Apr

poţi să îţi ţii respiraţia 67 de secunde. în timpul acesta vântul încetează să-mi mai atingă obrazul.
dupa 68 de secunde expiri puternic o cantitate mare de dioxid de carbon. îţi era dor de aer. aveai nevoie de oxigen.
dar aici, la mine, vântul a început să bată din nou  populându-mi seninul  cu nori grei. din nou.

o ploaie măruntă se prelinge pe pielea mea.  epiderma mea se simte iubită deşi corpusculii Krause receptează răcoarea lacrimilor nesărate.

aş crede că plângi, din moment ce starea vremii mele se conturează după tine…
iar dacă plângi, nu o mai fă , pentru că prin ceea ce eşti , mă ridici la rang de artă…
mi-ai spus o dată ,,Tu eşti Capela Sixtină, iar eu Michelangelo” . recunosc şi astăzi că e cel mai frumos lucru pe care mi l-ai spus..

şi pentru că sunt artă, simt nevoia să nasc artă. simt nevoia să-mi rup sufletul în mii de particule pe care să le arunc prin Univers. vreau să fiu peste tot şi nicăieri.   simt nevoia să tremur din nou atunci când scriu. deşi ştii că toată arta mea e pentru tine.

şi simt nevoia să te simt atunci când SUNT.

,,Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire, 
Şi pentru toate dă-mi în schimb. 
oră de iubire ”    

(M. Eminescu – Luceafărul)



Anunțuri

13 răspunsuri to “A fi artă”

  1. ReEa. Aprilie 13, 2011 la 7:13 pm #

  2. Christina Aprilie 14, 2011 la 5:19 pm #

    Foarte frumos.

  3. Christina Aprilie 14, 2011 la 5:41 pm #

    Niciodata,trecutul e plin de surprinze.

  4. Christina Aprilie 14, 2011 la 6:10 pm #

    >:d<

  5. Bianca Dobrescu Aprilie 15, 2011 la 6:27 pm #

    Ce frumos!Creezi bine imaginile!:D

  6. julie Aprilie 15, 2011 la 6:35 pm #

    multumesc. >:D<

  7. Popescu Alexandru Aprilie 15, 2011 la 6:55 pm #

    Trebuie sa recunosc ca m-ai fascinat cu acest subiect. Trebuie sa iubesti cu adevarat sau sa fii un geniu al literaturii pentru a aseza in acest mod cuvintele. Precum ai spus… arta! Multumesc pentru ca ai impartasit cu noi!

  8. Bianca Dobrescu Aprilie 16, 2011 la 11:20 am #

    >:D<

  9. fatacareaduceploaia Aprilie 17, 2011 la 10:33 am #

    Imi place mult melodia:)

  10. Deea Aprilie 17, 2011 la 3:30 pm #

    Foarte frumos….

  11. ochelari de ploaie Aprilie 17, 2011 la 9:42 pm #

    stia eminescu ce stia… iar tu ai spus frumos…

  12. Rebeca C. Aprilie 19, 2011 la 12:07 pm #

    ❤ sublim<3 primele cuvinte m-au cucerit!

  13. Pop Tudor Dan Aprilie 23, 2011 la 2:40 pm #

    "aş crede că plângi, din moment ce starea vremii mele se conturează după tine…" Cat de frumos suna! Te felicit, esti foarte sensibila, iar aceasta postare e plina de finete artistica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: