manifest.

azi m-am supărat. şi m-am săturat.

m-am săturat să se spună despre noi că suntem “generaţia facebook” , că nu citim , că nu ne pasă, că ne pierdem aiurea timpul. hai serios ?

domnilor maturi, acum 20 de ani voi nu alegeaţi să citiţi, să deveniţi culţi. eraţi obligaţi, din lipsă de altceva. sugrumaţi de un sistem care vă limita, căutaţi libertatea în libertatea altora.. şi uite unde-am ajuns.  nu mă bag în politică şi economie, că nu mă pricep…

dar pot să observ că ne judecaţi.  niciodată nu vom putea fi “ca pe vremea voastră..” şi niciodată nu vom fii mai buni decât domniile voastre.

neah, pentru că noi alegem să citim, alegem să  facem campanii şi voluntariat, alegem ce vrem să fim. ne informăm, publicăm, socializăm, observăm, trăim. sunt mai multe verbe în secolul 21 decât în secolul trecut, şi uneori e greu să le faci pe toate, în acelaşi timp scurt…

şi totuşi, în loc să  ne susţineţi, judecaţi. ne băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, dar nu toţi suntem de vină că unii nu au curaj.

pentru că e curaj să vezi cum oamenii mari dau doi bani pe visele tale, dar tu totuşi lupţi…

până la urmă, vorba aia… ce nu te omoară, te face mai puternic!

 

 

 

relaţii exuale

de michael birbaek.

am plâns. şi am plâns mult. încă de la primele pagini. n-ar fi de ajuns cuvintele să spun unde mi-a fost gândul în timp ce citeam.

dar am câteva indicii. distanţă, despărţire, iubire, moarte, sfârtşit, sex.

Lasse şi Tess se iubesc de 7 ani. frumos, dulce. de 2 ani uită să-şi consume iubirea prin pasiune, renunţând la sex. el lupta pentru iubirea lor în ciuda tuturor lucrurilor care îi despart : lipsa relaţiilor sexuale, distanţa care-i face să se vadă rar, dorinţa ei de a devenit o femeie de succes, nevoia ei de a munci până la epuizare.

hotărăsc să se despartă, ajungând la concluzia că sunt cei mai buni prieteni. dar iubirea nu ţine cont de distanţe, stare civilă sau orice altceva. continuă să-şi manifeste iubirea  în cele mai diverse moduri, luptând împreună cu eşecurile, moartea şi indiferenţa, de la distanţă, printr-un telefon.

cele 425 de pagini ale cărţii sunt dovada clară că oamenii pot să se iubească fără consum de pasiune (deşi, subtil, se sublinează faptul că asta generează înstrăinare), cu o distanţă fizică considerabilă între ei,  cu nevoi şi aşteptări diferite, fără a se lega prin acte sau în faţa divinităţii. iubirea se întâmplă şi atât.

“Ea e acolo, încearcă să se afirme. Are nevoie de cineva care să-i dea putere şi curaj. Eu pot să fac asta. Şi e mişto. Mă linişteşte faptul că are nevoie de mine.”

“Pasiunea a fost înlocuită de ceva ce-mi place la fel de mult : în loc să fiu îndrăgostit de ea, o iubesc, în loc să o descopăr, mă încred în ea, în loc să nu înfierbântăm, suntem cool.”

“Dacă te simţi singur, gândeşte-te la mine. Eu mă gândesc la tine. Tot timpul.”

“Nu există situaţii optime. Dacă te întrebi dacă eşti sau nu pregătită, răspunsul va fi aproape mereu nu, întotdeauna mai e ceva de făcut, de trăit, de câştigat, de atins. Există foarte puţine momente potrivite şi acelea se produc prin fapte – de pildă, când spui “da” . “ 

Recenzia face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Fiecare comentariu se transformă în 3 minute de voluntariat pe care echipa ALL îl va realiza la sfârşitul campaniei.

blogmeet, #cudrag, #friendsfolkmeet

25 februarie 2012.

ora 18. aveam să revăd oameni dragi, de la care învăţ câte ceva în fiecare zi.. mulţumesc!

în cea mai mare parte a timpului am discutat despre viitoarea campanie pe care avem de gând să o punem pe piciare cât de curând.

#cu drag pentru cine are nevoie , se referă la oferirea de zâmbete, la a juta pe cei care au nevoie, la a fi lângă cineva, fără să ceri ceva în schimb.

personal, campania s-ar putea lega strâns de Lecturi Urbane (cu care vreau să revin în forţă din martie) dar poate face referire şi la lucruri mărunte, menite să genereze zâmbete. eu de exemplu nu mă pot abţine din zâmbit la gândul ideii obsedante a domnului Marcel Cîmpeanu cu umbrelele şi anume să fim alături de cei de pe stradă în timpul unei ploi de primăvară/vară şi să le oferim câte o umbrelă celor care nu deţin una asupra lor. în urma discuţiilor, am ajuns la concluzia că nu totul se rezumă la umbrele, deşi momentul a fost foarte drăguţ.

în finalul discuţiilor, oamenii mari au început să vorbească limbi străine despre twitter, blog, agregator (cred că am reţinut bine) şi alte chestiuţe.

întâlnirea a luat sfârşit în acorduri de muzică folk interpretate de Feri Teglas şi membrii grupului Motto,  şi recunosc. nu ştiu prin ce minune mi-am stăpânit lacrimile.

mulţumesc!

 

 foto Ionuţ Anişca 

recviem pentru un februarie (3)

24 februarie 2012.

cu două zile înainte eram un morman de euforie şi emoţii. cred că mă rugam în neştire să-ţi fie bine, cred că mă bucuram mai tare decât tine. tind să cred că îţi trimiteam energiile mele, deşi sună foarte abstract…

dar azi, azi mă simt secată, pustiită. toată viaţa mea s-a consumat într-un moment de-al tău.

şi-mi plâng existenţa, şi mă bucur de a ta…

dar mi-e greu să trăiesc două vieţi.. într-o viaţă.

25 februarie 2011.

dacă vroiam linişte, te rugam să taci.

dacă vroiam să fiu singură, plecam.

nu trebuia să pleci tu. totuşi ai făcut-o. acum e mai bine aşa..şi atunci a fost.

25 februarie 2012.

la mulţi ani. dacă mă vei căuta, mă vei găsi. iar.

despre lucruri mici.

care ne fac fericiţi.

tema este propusă de mine, în cadrul provocărilor săptămânale dintre bloggeri medieşeni.

Eva e prima pe listă. omuleţ de 1,50 m care pe mine mă face să zâmbesc oricât de anapoda ar fi Universul.  pentru că în ochii ei mă văd pe mine la 15 ani, şi inocenţa ei îmi trezeşte amintiri plăcute. dincolo de asta, ea e omul meu. e persoana mea.

scrisorile, coletele, mandatele poştale.  într-o lume a tehnologiei, scrisul mic de mână mi se pare un colţ de rai. plicurile îmi trezesc emoţii iar numele destinatarului mă face să radiez.

mesajele de bună dimineaţa. ştii şi tu cum e să îţi sune telefonul dimineaţa, şi în furtuna de înjurături care-ţi trec prin minte, un plic în care se ascunde un mesaj cu un simplu “bună dimineaţa” e ca un soare puternic. spune tu că nu începi să vezi altfel lucrurile..

ar fi atât de multe de spus.. dar azi, mă limitez doar la aceste 3..

pentru că azi e vorba de ceva mai mult decât fericire.

 

“I’m happy to see that you are happy.”

 

remedii de februarie (2)

fugi inimă. fugi unde ți-e bine.

ieși din materie, din organismul defectuos care te adăpostește, și fugi…

ia cu tine glandele lacrimile, să-ți poți plânge bucuria.

eu rămân aici, calmă,inertă și îndurerată. cu un ocean de neputință care  îmi îneacă plămânii cu fiecare respirație.fără vreo forță capabilă să mute munți. deocamdată.

tu nu trebuie să plângi, tu trebuie să iubești, să trăiești, să te bucuri.  plâng eu pentru tine, mor eu pentru tine.

dar acum fugi. pleacă, promit să vin după tine.. cândva…

 

 

“amintiri din prezent”

de Graţian Lascu .

observ, pe zi ce trece că am tot mai mulţi prieteni talentaţi, care se manifestă prin scris.

după ce Bia  şi-a lansat volumul de debut, acum e rândul lui.  mi-e greu să  fiu obiectivă, dar de data asta mă străduiesc.

pe scurt, omuleţul de faţă “aberează”  în 154 pagini despre o iubire adolescentină dintr-o lume înecată în vicii şi vulgaritate.  cred că perspectiva psihologică din care e privit subiectul mă va face să mă regăsesc, pe undeva, pe acolo, printre rânduri..

cu mai multe detalii voi reveni după ce intru în posesia cărţii şi după ce-mi dedic timp să o devorez.

între timp, mâine, 24 februarie, în cadrul Hotelului Continental din Oradea va avea loc lansarea. pe cei interesaţi îi invit pe blogul scriitorului (care nu e şomer) pentru mai multe amănunte.

ps. mă ierţi ?

asta aşa, ca pentru învingători.

Cine sunt ?

Se întreba astăzi Feri Teglas cine suntem, aşa că m-am decis să îi răspund. în timp ce căutam răspunsurile potrivite, am ajuns şi la nişte dileme mai vechi care merită rezolate. dar nu azi…

azi sunt o adolescentă teorizată de matematica pentru bac,o pseudo-roşcata, o îndrăgostită de anatomie, o jumătate de şofer, o iubitoare de lectură în exces, o purtătoare de ochelari part-time (sau când îmi amintesc de ei), o fabrică de vise pe bandă rulantă, o agenţie de zâmbete şi voie bună, o sursă infinită de sarcasm şi ironie.

mâine? poate aceeaşi eu, sau poate alta. dar mereu în mai bine. somn uşor suflet.

ps. ”Iulia,hai să îţi spun ceva despre tine. unii oameni sunt atât de raţionali, încât iubesc cu creierul. tu nici măcar nu gândeşti cu el. tu gândeşti cu inima.” (Tudor)

sfârşituri.

gândul morţii m-a bântuit toată noaptea.  am renunţat de mult la întrebări precum “ce se întâmplă după moarte?”, “de ce murim?”sau pur şi simplu “ce e moartea? “.primele întrebări de genul acesta au apărut în urmă cu 7 ani,când cea mai dragă din fiinţele de la acea vreme, dispărea. răspunsurile sunt irelevante şi poate prea persoanale, în definitiv, atâta timp cât vom trăi nu vom ştii exact ce e dincolo, dar avem libertatea de a ne imagina tot felul de scenarii proprii cu beneficii si dezavantaje.

dar ce se întâmplă când mor îngeri ?  asta e prima întrebare care mi-a venit în gând azi, după ce am intrat în liceul în care toată lumea vorbea despre moartea fetei din clasa a 10-a.

personal, nu o cunosc. mă rog, nu o cunoşteam. probabil am văzut-o de câteva ori pe holuri, dar cam atât.oricum e insignifiant dacă o cunoşteam sau nu.  de ce să mori la 16 ani din cauza incapabilităţii doctorilor?  e şi asta o treabă… cam prea des întâlnită, din păcate.

felul în care toată lumea vorbea despre ea, unele tipe care plângeau şi oamenii cu feţe lungi şi triste m-au făcut să mă întreb ce vreau.

încă mă gândesc, dar poate că ar trebui să mă grăbesc, pentru că “moartea e singura întâlnire pe care nu o ai notată în agendă.” 

ps. accentul cade pe faptul că timpul trece ameţitor odată cu viaţa. intepretările care implică sinucideri şi alte activităţi din sfera asta semantică nu îşi au rostul. asta aşa, pentru că încep să iubesc prea mult ce trăiesc…   

 

 

 

 

 

undeva departe.

în loc să plâng, învăţ.

în loc să sper, cred.

în loc să alerg, zbor.

pentru că nu are rost să plâng acum, când simplul gând care mă conduce spre tine mă face să vreau să pot, să ştiu, să fiu.

pentru că nu are rost să sper acum, când ştiu că în curând voi putea crede mai mult în tine.

pentru că nu are rost să alerg acum,  când zborul e prietenul meu fidel, şi mă face să fiu acolo mereu.